Mitul Imbecilului

Il recunosti de la o posta. Dupa mers. Daca esti mai aproape, dupa figura, dupa fata sa care nu exprima nimic. Daca te uiti in ochii lui vezi...uhm..nu vezi nimic. Vezi prostia, vezi lipsa de personalitate, vezi lipsa. Si atat.

Sa presupunem ca il cunosti pe acesta. Se da un om destept, cu o oarecare cultura generala. Nu doarme noptile ca sa isi invete, nu iese din casa pentru a-si invata, cand iese merge oriunde, cu oricine, nu conteaza cine e, nu conteaza ca nu ii suporta pe oamenii respectiv, pentru el singurul lucru care conteaza este faptul ca e bagat in seama, se simte important, isi zice ca e fericit, se minte crezand ca are o viata frumoasa.

La scoala, nu e in elementul lui. Sunt prea multi oameni, nu ii stie pe toti, nu il baga mai nimeni in seama, incearca sa se ascunda, isi zice ca e prea tare pentru restul omenirii. Isi sustine pana la sfarsit ideile PROASTE, IN AFARA SUBIECTULUI SI CARE IL DEPASESC DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE. Si daca cineva il contrazice, cere explicatii, le asculta, dar tot ca el face. Refuza vehement sa isi accepte greselile, cum ar putea cineva ca el sa greseasca, improbabil, poate chiar imposibil in mintea sa.

Isi zice ca e timid, afirma ca e naiv, de fapt e un dobitoc si jumatate care nu are nimic de facut. NIMIC. Zic nimic, ca sa nu cred ca hobby-ul lui e sa scoata lume din minti. Atunci e singurul moment cand vezi ceva in ochii lui. Vezi satisfactie. Vezi satisfactia pe care o are cand te enerveaza. Ii vezi zambetul sarcastic, superior. Vezi toate astea si taci, taci, nu ai ce sa ii faci. Nu poti schimba oameni. Nimeni nu poate.

Si eu jur ca aceeasi satisfactie pe care o are el in privire cand ma vede ca imi smulg paru' din cap, cand vede ca mai am putin si ma arunc pe geam din cauza lui, o sa o am si eu cand ii dau una in moaca.

Next time. Mai e putin. I'm counting the days.