luni, 24 martie 2008

Deception, disappointment, failure.

V-am dezamagit, va dezamgesc si va voi mai dezamagi.
Nu am facut, nu fac si nu voi face ce vreti voi.
Nu regret nimic.

Obisnuiti-va cu ideea ca nu o sa mai fie niciodata ca inainte. Pot sa gandesc si singura, stiu ce e bine pentru mine, si cred ca stiu ce imi doresc. Stiu ce imi place, stiu ce vreau sa fac, stiu la ce sunt buna si stiu la ce mai am de lucrat. Ma cunosc. Ma cunoasteti, nu zic nu, dar nu puteti sa ma cunoasteti mai bine decat ma cunosc eu.

Lasati-ma.

miercuri, 19 martie 2008

Despre mobile, treninguri si cartofi in sala mare a teatrului.

Imi place teatrul. Imi place sa joc, imi place sa citesc teatru, imi place sa vad piese, si chiar vreau sa termin UNATC-ul. Acum, din pacate si din motive de timp si de lene [ eeeeh ] nu prea ajung sa iau bilete. Cand ma duc la teatru ma duc la Casandra. Intrarea e libera, nu tre sa cumpar bilete cu sapte ani inainte, ma hotarasc cu o zi inainte daca merg sau nu, si piesele chiar sunt ok.

Saptamana trecuta am fost cu o profa la Teatrul National. Nu am de gand sa vorbesc despre piesa, nu fac nicio recenzie, nu vreau sa-l critic nici pe Caramitru, nici regizorul, nici pe nimeni. Vreau sa critic OAMENII din sala.

Unu. Cand mergi la Teatrul National, te imbraci si tu mai altfel. Nu in rochie de gala, dracului, nu. In blugi si o camasa, in fusta si un tricou, poti sa faci nshpe mii de combinatii. In orice caz mi se pare de prost gust sa vii imbracat la teatru [ si acum vorbesc de orice teatru ] in TRENING. Poate ca sunt eu ciudata, dar nu te-a obligat nimeni sa vii, si nu vad de ce dracu tre sa-mi zgarii mie retina cu pantalonii tai de trening, tricoul fosforescent si talanga din aur de 24 karate. Pe cuvant. You just don't do that.

Doi. M-am saturat de fiecare data cand merg la teatru sau la film sa aud mesajul ' va rugam sa va inchideti telefoanele mobile '. Ii injur de fiecare data, pentru ca m-am saturat sa ii aud de mii de ori. Cu toate astea, si eu mi-am mai uitat telefonul deschis, in fiiiine, dar de la asta, la A VORBI LA TELEFON IN TIMPUL UNEI PIESE, e cale lunga. Nici pe muierea respectiva nu o inteleg. Nu o obligase nimeni sa vina la teatru, si mi se pare lipsa de respect o data pentru saracii actori, si a doua oara pentru oamenii din sala, si care poate ca venisera sa vada piesa. Chiar nu ma interesa ca Ionica a luat 5kg de cartofi in loc de 10. Puteam trai si fara sa stiu asta.



Si am ajuns sa ma intreb, oi fi eu dubioasa?
Oh, waaaaait.

vineri, 7 martie 2008

Talking bout my generation

Mie cand imi spune cineva ceva, orice, imi da si argumente. Uite. tu esti proasta pt ca ti-ai pus o punga pe cap. Ha, ha, ha. Nu suport sa mi se arunce vorbe, de catre oameni pe care nu ii cunosc, si pe care NU as vrea sa-i cunosc niciodata.

De la vorbe aruncate de oameni pe strada, la scoala, la un comentariu de juma de ora facut de MOSI SI BABE in troleu e o diferenta. Pai, voi aveti tupeul sa spuneti ca suntem o generatie nenorocita, nesimtita, sau mai stiu eu ce, in conditiile in care VOI injurati orice persoana care are mai putin de 20 ani?? Noi suntem nesimtitii?

Si bine va fac aia care va mai zic ceva. Ca numai asa va opriti. Sunteti insuportabili. INSUPORTABILI. Ar trebui sa aveti troleu personal, numai asa ar fi bine. Ah, sau ati putea sa stati dracului acasa, sa faceti un bine omenirii....

Acum, madam Filfizon. Uite care e problema, nu mi-am dat ghiozdanul jos din spate, pentru ca nici macar nu apucasem ca urc ca lumea in troleu cand ai inceput sa urli tu la mine. Cand mi l-am dat jos, de ce dracu ai inceput sa urli ca iti rup mana? Pe urma, incepi sa comentezi de tampenii, de imbecilitati, de ce imi suna telefonu', de ce vorbesc la telefon, da uite d'aia.

Asa ca sa nu mai aud pe unu zicand ceva de generatia mea, ca sa mor de nu ii zic vreo 2 de generatia LUI, care nu e cu nimic mai buna, din contra.




' I hope i die before i get old. '

miercuri, 5 martie 2008

Smile

Mie imi plac zambetele. Imi place sa vad lumea zambind, imi place sa zambesc, imi place sa ranjesc, imi place sa rad in hohote, imi place sa rad cu cineva.

Cand cunosc o persoana, primele lucruri care imi raman in cap despre persoana respectiva sunt ochii si zambetul. Numele nu, niciodata nu am retinut nume. Sunt zambete de care sunt indragostita, sunt zambete false pe care nu le suport, sunt rasete contagioase, sunt rasete de ore si ore, viata nu ar fi viata fara zambete.

Ma gandeam aseara ce imi amintesc cel mai bine, de ce imi e cel mai dor. Si mi-am adus aminte de un zambet. Nu pot sa il descriu. Il stiu, il iubesc, dar e al meu, si nu vreau sa il mai vada cineva. L-am furat, dar parca as vrea sa ti-l dau inapoi sa-mi mai zambesti o data.

duminică, 2 martie 2008

Spring

In sfarsit s-a terminat iarna. De obicei eram trista cand se intampla asta, dar anul asta a fost diferit. N-am skiat, n-am fost la munte, n-am baut vin fiert in cabana, n-am cantat in baruletele de pe partie, nu m-am mai uitat la monitorul lu' fratimiu, all in all, n-am facut mai nimic din ceea ce fac eu iarna de obicei.

Mi-e dor de ski. Si chiar daca ma bucur ca vine vara, vacanta, mare, etc, nu pot sa nu ma gandesc ca iarna asta a trecut fara sa fac ceva care mie personal imi place, care ma face fericita, si probabil ca d'asta ma bucur ca a trecut iarna asta.

Si totusi niciodata nu m-a incantat foarte tare primavara. Tot timpul racesc ca dracu in astea 3 luni, si ma satur repede de toata fericirea cu flori, muguri, iepuri, miei, bebelusi si alte alea. Cu toate astea, o zi din primavara este de-a dreptul mirifica. Da, sunt egoista, da ma doare undeva de restu' lumii in momentul asta, caci vine ziua meaaaaaaaaaaaaaaaaa. A mea, a mea si doar a mea [ desi la dracu, mai stiu 2 oameni nascuti in aceeasi zi ~X( ].

Anyways, fiind soare, parcurile ne asteapta, mi-am scos rolele din dulap, nu se mai intuneca la 17, sambata la 6.30 dim cand plec de acasa e lumina, nu mai e bezna ca in decembrie, si nu tre sa mai am grija de caciuli, manusi, fulare si pulovere.

Gataaaaaaaaaaaa.