Despre mobile, treninguri si cartofi in sala mare a teatrului.

Imi place teatrul. Imi place sa joc, imi place sa citesc teatru, imi place sa vad piese, si chiar vreau sa termin UNATC-ul. Acum, din pacate si din motive de timp si de lene [ eeeeh ] nu prea ajung sa iau bilete. Cand ma duc la teatru ma duc la Casandra. Intrarea e libera, nu tre sa cumpar bilete cu sapte ani inainte, ma hotarasc cu o zi inainte daca merg sau nu, si piesele chiar sunt ok.

Saptamana trecuta am fost cu o profa la Teatrul National. Nu am de gand sa vorbesc despre piesa, nu fac nicio recenzie, nu vreau sa-l critic nici pe Caramitru, nici regizorul, nici pe nimeni. Vreau sa critic OAMENII din sala.

Unu. Cand mergi la Teatrul National, te imbraci si tu mai altfel. Nu in rochie de gala, dracului, nu. In blugi si o camasa, in fusta si un tricou, poti sa faci nshpe mii de combinatii. In orice caz mi se pare de prost gust sa vii imbracat la teatru [ si acum vorbesc de orice teatru ] in TRENING. Poate ca sunt eu ciudata, dar nu te-a obligat nimeni sa vii, si nu vad de ce dracu tre sa-mi zgarii mie retina cu pantalonii tai de trening, tricoul fosforescent si talanga din aur de 24 karate. Pe cuvant. You just don't do that.

Doi. M-am saturat de fiecare data cand merg la teatru sau la film sa aud mesajul ' va rugam sa va inchideti telefoanele mobile '. Ii injur de fiecare data, pentru ca m-am saturat sa ii aud de mii de ori. Cu toate astea, si eu mi-am mai uitat telefonul deschis, in fiiiine, dar de la asta, la A VORBI LA TELEFON IN TIMPUL UNEI PIESE, e cale lunga. Nici pe muierea respectiva nu o inteleg. Nu o obligase nimeni sa vina la teatru, si mi se pare lipsa de respect o data pentru saracii actori, si a doua oara pentru oamenii din sala, si care poate ca venisera sa vada piesa. Chiar nu ma interesa ca Ionica a luat 5kg de cartofi in loc de 10. Puteam trai si fara sa stiu asta.



Si am ajuns sa ma intreb, oi fi eu dubioasa?
Oh, waaaaait.