De obicei nu imi place sa mi se reproseze lucruri. Incerc sa fac ce vreau, cum vreau, si sa fie relativ bine. Ca nu imi iese tot timpul, sunt constienta de asta, da macar am incercat. Urasc reprosurile, privirea aia pe care o are cineva cand iti reproseaza ceva, si gloata de oameni care se starnge in jurul tau cand aud o mica schimbare in tonul tau.
Oi uri eu reprosurile, dar mai mult le urasc pe cele nefondate, facute la telefon, fara nicio explicatie, ci doar pt ca ' asa avea persoana respectiva chef '.
Si acum asculta tu, mai asta. Unu, nu ti-am zis pana acum ca nu am stiut ca suferi de mania persecutiei. Nu cred ca s-a intamplat tot ce s-a intamplat din CAUZA MEA. Eu nu am facut nimic ca sa-l convinga pe taica-tu sa se mute, eu nu am nicio vina, si sa stii ca nu am vrut sa te muti.
Doi. Nu imi spune TU mie ca nu tin la tine. Stii mult prea bine ca nu e adevarat. Stii asta. Asa ca taci, shut up, tais-toi sau cum mai vrei.
Ideea e ca eu trecusem peste acest 'noi' care a fost din iulie pana in octombrie, cu intreruperi, pentru ca stiam ca inevitabil asta se va intampla. Si retine, trecusem peste, nu uitasem. E o diferenta, dar te las pe tinesa o gasesti.
Refa-ti viata, eu am inceput deja sa mi-o refac pe a mea, dar asta nu inseamna ca 'stergem totul cu buretele'. O sa ramana ceva, cel putin pentru mine, pentru ca ai insemnat ceva. Un ceva important, foarte important.
Si cu asta ti-am zis tot. Acum am terminat.
' au moins, je suis sure que tu te suviens de deux choses, mieux dire, deux jours '
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu